Lămpile cu LED revoluționează iluminatul stradal

Ne indreptăm din ce in ce mai mult către o gandire mai ecologică, iar iluminatul interior și exterior este in prezent unul dintre cei mai mari consumatori de energie. Noroc că există lămpile LED.

Putem lua ca exemplu și proiectul Solar Impulse 2, despre care am vorbit recent, care dorește crearea unor avioane care să poată circula doar cu ajutorul energiei solare.
Se pare că orașul Jersey și face și el planuri mari in această direcție și s-a pregătit pentru 2014 instaland foarte multe lămpi cu LED pentru iluminatul stradal.

Consumul de energie electrică a acestor lămpi cu LED este de cel puțin 3 ori mai mic decat al becurilor convenționale, oferind la acest nivel aceeași cantitate de lumină. Pe langă economia la bugetul local, acest proiect poate imbunătăți semnificativ siguranța drumului pe care sunt instalate, datorită luminozității foarte mari.

Economia nu este doar imediată, pentru că lămpile cu LED au o durată de viață de pană la 10 ori mai mare ca becurile convenționale. Momentan, acestea vor fi instalate pe toate drumurile principale, atat cat permite bugetul local.

Desigur, investiția este semnificativă, insă este recuperabilă in foarte scurt timp doar din economia de energie. Dacă vorbim totuși de iluminatul stradal, este bine să știm că becurile convenționale au un consum de la 300 la 600 W pe unitate pe cand cele cu LED de la 100 la 200 W maxim.

Corpuri de iluminat, Spoturi, Sisteme de Pornire, Proiectoare, Benzi cu LED si Accesorii, Becuri, Dulii, Balast, Transformatoare, Dimmere, Starter, Condensatori, Aparataj, Termostate, Prelungitoare, Tamburi, Stechere, Cuple, Senzori, Fotocelule, Sonerii, Sirene, Accesorii Telefonice, Relee Auxiliare, Sigurante Automate, Programatoare, Contoare, Accesorii Cablu, Contactoare, Relee, Motorstarter, Intrerupatoare Circulare, MPR, Sigurante Cilindrice, Butoane, Lampi Semnalizare, Aparate Masura, Transformatoare Curent, Limitatori, Tablouri Electrice, Doze, Prize si Fise Industriale, Panouri de Distrubutie, Papuci, Mufe, Cleme, Izolatori, Banda Spiralata, Marcaje, Banda PVC, Banda Suport, Clips cui, Fasete, Tub Termocontractabil, Mansoane, Sarma Tras, Cabluri Copex, Tub Rigid, Tub Flexibil si Accesorii, Jgheaburi metalice si Accesorii, Stabilizatoare, Spray Scule, Aparate de Masura, Ventilatoare si Accesorii, Corpuri de Iluminat Emergenta.